UGAL

Colectivul departamentului de Matematică Informatică deplânge trecerea în neființă a colegului matematician dr. Iulian Adrian în cursul zilei de 16 iulie 2025. O persoana riguroasă, atentă, uneori severă dar întotdeauna dreaptă, profesorul Adrian şi-a lăsat amprenta asupra generaţiilor de studenţi al căror dascăl a fost în Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi.

A fost călăuză pentru zeci de generaţii de studenţi şi cu aerul lui calm, cu mult umor, cald şi extrem de înţelept a fost un exemplu demn de urmat în şcoală şi în societate. Modestia, calmul, tactul i-au călăuzit întotdeauna paşii.

Iulian Adrian s-a născut în 2 iulie 1941, în Tecuci, județul Galați.

A absolvit Liceul nr.2 din Tecuci în anul 1959, urmând apoi cursurile Facultății de Matematică-Mecanică, Universitatea din București, cu rezultate foarte bune.

În anul 1964 ocupă un post de cercetator stagiar la Institutul Metereologic din Bucureşti.

Din anul 1967 și până când s-a pensionat a fost cadru didactic la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați. A ocupat prin concurs funcția de preparator universitar, asistent universitar, iar din 1976 funcția de lector universitar.

În anul 2005 a obtinut titlul de doctor in Matematică la Universitatea Transilvania din Braşov.

A fost preşedintele organizaţiei de sindicat Alma Mater din Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați.

Noi, colegii din Departamentul Matematică-Informatică, îl vom purta tot timpul în amintirea şi în sufletul nostru.

Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace!

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email