În Campusurile studențești din Galați au răsunat astăzi veselia, energia și dorința tinerilor de cunoaștere. Amfiteatrele, sălile de curs sau de lectură, coridoarele, căminele, toate s-au animat brusc odată cu prima zi a anului universitar 2025-2026.
Noul an universitar a început la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) cu o ceremonie organizată în Aula „Alexandru Ioan Cuza” din Campusul Științei. Ca de obicei în astfel de momente festive, sala a fost neîncăpătoare pentru studenți, profesori și reprezentanți ai autorităților locale și județene.
„Suntem la începutul unui nou drum. De fiecare dată simțim o adevărată bucurie la începutul anului universitar, cunoaștem noi studenți, avem noi provocări, noi oportunități. Vă doresc un an universitar plin de realizări”, le-a spus participanților Rectorul UDJG, prof. univ. dr. Marian Barbu.
„Vă urez bun venit în cea mai frumoasă etapă a vieții voastre: cea de student! Veți întâlni colegi noi, cadre didactice bine pregătite, vă veți forma caractere care vor defini viitorul vieții voastre”, le-a transmis, la rândul său, Președintele Senatului Universitar, conf. univ. dr. Alexandru Nechifor.
Au mai transmis mesaje de salut la început de an universitar reprezentanți ai Primăriei, Consiliului Județean, ai Inspectoratului Școlar și ai Arhiepiscopiei.
Mesajul reprezentanților studenților a fost unul scurt, dar cu substrat: „Învățați, dar și distrați-vă!”, le-a spus tinerilor prezenți în sală Hatem Aljabwobi, liderul Ligii Studenților Străini din UDJG.
Universitatea are 15 facultăți, cea mai nouă fiind cea de Științe ale Educației, care are ca misiune susţinerea excelenţei în formarea şi dezvoltarea educaţională.
În acest an universitar, în cele 15 facultăți, vor învăța aproximativ 14.000 de studenți la licență, masterat și doctorat, cărora li se vor adăuga 4.000 de cursanți la alte programe educaționale.
Urăm celor peste 5.000 de boboci de la UDJG un an universitar cu pace, sănătate, noroc și realizări profesionale notabile!
Vivat, Crescat, Floreat!

