Vineri, 14 iunie 2019, la ora 12.00, în Sala Senatului va avea loc ceremonia de acordare a titlului academic de doctor honoris causa al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galați, domnului prof. dr. Irinel POPESCU, membru corespondent al Academiei Române, președinte al Academiei Române de Științe Medicale, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, director al Centrului de Transplant din cadrul Institutului Clinic Fundeni.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost clasificată, de către Shanghai Ranking's Global Ranking of Academic Subjects 2018, în Top 500 universități din lume, ca urmare a contribuțiilor științifice (articole publicate, participări la conferințe etc.) din domeniul Inginerie chimică. Aceste contribuții publicate în reviste relevante de pe fluxul principal pe plan mondial reprezintăcercetări interdisciplinare realizate de colective de cadre didactice și tineri cercetători din domenii conexe, în care universitatea are performanțe deosebite, și anume: chimie multidisciplinară, știința și ingineria alimentelor, biotehnologii, știința materialelor, eco-nanotehnologii și materiale avansate și sănătate.