HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
Nr. 63/26.03.2025
Având în vedere:
Referatul întocmit de secretarul șef al universității și înregistrat la Registratura Universității „Dunărea de Jos” din Galați sub nr. 6634/14.03.2025,
Solicitarea formulată de decanul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor și înregistrată la Registratura Universității „Dunărea de Jos” din Galați sub nr. RF1260/14.03.2025,
Solicitarea formulată de doamna Nica G. Ioana (Boghian) și înregistrată la Registratura Universității „Dunărea de Jos” din Galați sub nr. RCF1362/13.03.2025,
Consiliul de administraţie, în data de 26 martie 2025, în urma votului electronic exprimat,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se avizează pozitiv colaborarea între următoarele facultăți din cadrul UDJG pentru susținerea examenului de finalizare a studiilor în sesiunile: iulie 2025, septembrie 2025, februarie 2026:
| Facultatea | Domeniul de licență | Programul de studii | Număr estimativ de absolvenți | Facultatea organizatoare a examenului de licență/diplomă |
|---|---|---|---|---|
| Istorie, Filosofie și Teologie | Arte vizuale | Artă sacră | 11 | Arte |
| Transfrontalieră | Știința mediului | Ecologie și protecția mediului | 16 | Științe și Mediu |
| Limbi moderne aplicate | Traducere și interpretare | 5 | Litere | |
| Limbi moderne aplicate | 29 | Litere |
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.
Art. 2. Se avizează pozitiv susținerea examenului de licență de către absolvenții primei promoții a programului de studii universitare de licență Administrarea afacerilor (în limba engleză) în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, la UDJG, cu o comisie din care nu vor face parte cadre didactice care au susținut activități didactice la acest program de studii.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.
Art. 3. Se avizează pozitiv cererea formulată de doamna Nica G. Ioana (Boghian), absolventă a programului de studii universitare de licență Pedagogia învățământului primar și preșcolar, domeniul Științe ale educației, în cadrul Facultății de Științe ale Educației a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, promoția 2023, de a susține examenul de finalizare a studiilor la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în sesiunea iulie 2025.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.
PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE,
Prof. univ. dr. ing. habil. Marian BARBU

