HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
Nr. 116/21.05.2025
Consiliul de administraţie, în data de 21 mai 2025, întrunit în ședință ordinară,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se avizează, la propunerea Facultății de Inginerie, lichidarea programului de studii universitare de masterat Dezvoltare durabilă și securitate în industrie.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.
Art. 2. Se avizează înființarea următoarelor cursuri de formare continuă, organizate împreună cu DFCTT, în cadrul proiectului „Abordări multiaxiale integrate în implementarea soluțiilor etice și deontologice pentru utilizarea corectă a inteligenței artificiale, în vederea asigurării sustenabilității calității academice”, contract de finanțare nr. CNFIS-FDI-2025-F-0189:
- Metode de utilizare etică a inteligenței artificiale în redactarea lucrărilor științifice;
- Tehnici de validare a informațiilor primare de tip chatbot.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.
Art. 3. Se avizează planurile de învățământ corespunzătoare cursurilor de formare continuă menționate la art. 2 al prezentei hotărâri.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.
Art. 4. Se avizează înființarea următoarelor programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă, organizate împreună cu DFCTT, în cadrul proiectului „Abordări multiaxiale integrate în implementarea soluțiilor etice și deontologice pentru utilizarea corectă a inteligenței artificiale, în vederea asigurării sustenabilității calității academice”, contract de finanțare nr. CNFIS-FDI-2025-F-0189:
- Etică și deontologie profesională în utilizarea IA în mediul academic;
- Managementul utilizării inteligenței artificiale în mediul academic.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.
Art. 5. Se avizează planurile de învățământ corespunzătoare programelor postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă menționate la art. 4 al prezentei hotărâri.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.
Art. 6. Se avizează modificarea planurilor de învățământ pentru următoarele programe de conversie profesională organizate de Departamentul de formare continuă și transfer tehnologic, valabile începând cu anul universitar 2025-2026:
- Agricultură.
- Chimie
- Economia comerțului, turismului și serviciilor.
- Educație fizică.
- Educație tehnologică.
- Filosofie
- Igiena și estetica corpului uman.
- Ingineria produselor alimentare.
- Istorie
- Limba și literatura engleză.
- Limba și literatura franceză.
- Limba și literatura română.
- Matematică.
- Sociologie
- Informatică – tehnologia informației și a comunicațiilor.
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.
PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE,
Prof. univ. dr. ing. habil. Marian BARBU

