UGAL

Senatul universitar
Nr. 846/19.09.2024/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 299 din 19 septembrie 2024

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Adresei nr. RF 4303 din 16.9.2024, înaintată Senatului sub semnătura Decanului Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor,

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 19 septembrie 2024, ora 12.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 67 dintre cei 83 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesarcu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Comisiei pentru cercetare științifică din cadrul Senatului universitar, propunerea Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor de acordare a titlului de Profesor Emerit doamnei prof. univ. dr. Stoica Angelica și componența comisiei științifice de acordare a titlului onorific, după cum urmează:

Președinte

  • Prof. univ. dr. ing. Marian Barbu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Membri:

  • Prof. univ. dr. Daniela Ancuța Șarpe – Director Departament Economie, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați;
  • Prof. univ. dr. Adrian Micu – Prorector Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați;
  • Prof. univ. dr. Mihaela-Carmen Muntean – Decan, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați;

Membru de rezervă:

  • Prof. univ. dr. Mihaela Neculiță - Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Ceremonia de acordare a titlului onorific va avea loc în data de 30 septembrie 2024, la ora 11.30, în Aula „Virgil Madgearu” de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email