Senatul universitar
Nr. 1127/12.11.2024/CS
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 444 din 12 noiembrie 2024
Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 12 noiembrie 2024, ora 14.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 73 dintre cei 90 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. unic. Se aprobă, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei pentru buget și patrimoniu din cadrul Senatului universitar, cererea formulată de administratorul S.C. Centrico Selir S.R.L., înregistrată la Registratura Universității „Dunărea de Jos” din Galați sub nr. 36934/22.10.2024, de închiriere a Aulei „Alexandru Ioan Cuza” (str. Domnească nr. 111).
Totodată, se aprobă, la propunerea Serviciului Patrimoniu, ca tariful orar de închiriere să fie de 1500 de lei, TVA inclus.
Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

