UGAL

Senatul universitar
Nr. 643/05.08.2025/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 210 din 5 august 2025

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 168 din 22.7.2025, înaintată Senatului sub semnătura Președintelui Consiliului de administrație,

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 5 august 2025, ora 15.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 62 dintre cei 78 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu majoritatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizele comisiilor de specialitate ale Senatului universitar, luarea următoarelor măsuri în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, având în vedere contextul macroeconomic şi constrângerile bugetare, precum şi situaţia economico-financiară la nivel naţional, din dorinţa eficientizării activităţii şi pentru a păstra echilibrul şi stabilitatea financiară a universităţii:

  1. Modificarea Regulamentului pentru întocmirea statelor de funcţii, aprobat prin Hotărârea Senatului universitar nr. 198 din 8.09.2023, în sensul creşterii, începând cu anul universitar 2025-2026, a normelor didactice de bază cu 2 ore convenţionale suplimentar față de prevederile din art. 4, alin (4) din regulamentul menţionat.
  2. Toate normele didactice vacante vor avea maximul de ore convenţionale prevăzut în cadrul legislaţiei naţionale. Excepţie fac normele didactice vacante prevăzute a fi scoase la concurs în anul universitar 2025-2026 care vor fi încărcate cu minimul de ore convenţionale prevăzut în cadrul legislaţiei naţionale.
  3. Propunerea de scoatere la concurs a posturilor vacante va avea la bază un referat întocmit de directorul de departament și asumat de decan, care va cuprinde: situația personalului didactic din cadrul departamentului şi al facultăţii, ieșirile din sistem și intrările în sistem la nivelul departamentului şi al facultăţii în ultimii 5 ani, evoluția numărului de studenți din cadrul facultăţii în ultimii 5 ani.
  4. Încărcarea normei didactice la maximul de ore convenţionale prevăzut în cadrul legislaţiei naţionale pentru cadrele didactice care nu au făcut raportarea cercetării pentru CNFIS sau raportarea pentru evaluarea cercetării.
  5. Încărcarea normei didactice la maximul de ore convenţionale prevăzut în cadrul legislaţiei naţionale pentru cadrele didactice care nu au avut, în anul 2024, cel puțin o publicație, conform fişelor de autoevaluare.
  6. Închiderea campusurilor universitare în perioada 4-31 august 2025. Pentru situații bine justificate, se poate depune o cerere pentru exceptarea de la această prevedere, adresată rectorului.
  7. Încetarea celui de al doilea contract de muncă cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi pentru angajaţii universităţii. Excepţie fac contractele privind plata cu ora și contractele încheiate în cadrul proiectelor derulate cu organismele naționale sau internaționale. În cazul posturilor suspendate, aceste contracte vor înceta la momentul încetării suspendării și revenirii pe post a titularului.
  8. Monitorizarea atentă a întocmirii formațiilor de studii, cuplajelor, notelor de comandă pentru anul universitar 2025-2026, în vederea eficientizării financiare.
  9. Monitorizarea atentă a întocmirii statelor de funcții pentru anul universitar 2025-2026 pentru respectarea strictă a reglementărilor interne din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
  10. În cadrul Admiterii 2025, programele de studii care nu au minimum 25 de studenți echivalenți pot fi oprite de către Comisia Centrală de Admitere de la a fi organizate în anul universitar 2025-2026. Studenții declarați admiși pot opta pentru alte programe din cadrul facultății.
  11. În cadrul Admiterii 2025, sesiunea Iulie 2025, programele de studii care nu au minimum 20 de studenți echivalenți admişi pot fi oprite de către Comisia Centrală de Admitere de la a fi incluse în cadrul Admiterii 2025, sesiunea Septembrie 2025, cu redistribuirea locurilor de către Comisia Centrală de Admitere. Studenții declarați admiși pot opta pentru alte programe din cadrul facultății.
  12. Suspendarea organizării concursului de acordare a gradațiilor de merit în anul 2025.
  13. Suspendarea organizării concursului pentru acordarea granturilor interne pentru anul universitar 2025-2026.
  14. Luarea de măsuri la nivel de facultăţi pentru reorganizarea departamentelor în sensul de a exista cel puțin 12 posturi ocupate/departament.
  15. Reorganizarea personalului administrativ al Universității „Dunărea de Jos” din Galați între facultăți, direcţiile universităţii și structurile suport ale universităţii.
  16. Suspendarea competiției pentru recompensarea rezultatelor cercetării științifice pentru anul universitar 2025-2026.

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email