Senatul universitar
Nr. 664/22.08.2025/CS
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 214 din 22 august 2025
În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 22 august 2025, ora 12.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 71 dintre cei 78 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, solicitarea formulată de Frandeș Mădălina Cristina, absolventă a Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, programul de studii universitare de licență Drept, învățământ cu frecvență, de a susține examenul de finalizare a studiilor la Facultatea de Drept din cadrul Universității Internaționale „Danubius” din Galați, în sesiunea septembrie 2025.
Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

