Senatul universitar
Nr. 821/25.09.2025/CS
HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 247 din 25 septembrie 2025
Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 25 septembrie 2025, ora 14.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 59 dintre cei 76 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, modificarea art. 29 din Metodologia privind ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante pe perioadă nedeterminată, aprobată prin Hotărârea Senatului nr. 121 din 25 martie 2025, în vederea armonizării cu prevederile al. (5) al art. 18 din Metodologia-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior, din 29.12.2023, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 1339/2023, după cum urmează: se elimină alin. (3) al art. 29 din Metodologie și se renumerotează alineatele rămase. (Anexa 1)
Art. 2. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Compartimentului juridic și al Consiliului de administrație, modificarea art. 22 din Metodologia privind ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante pe perioadă determinată, aprobată prin Hotărârea Senatului nr. 121 din 25 martie 2025, în vederea armonizării cu prevederile al. (5) al art. 18 din Metodologia-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior, din 29.12.2023, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 1339/2023, după cum urmează: se elimină alin. (3) al art. 22 din Metodologie și se renumerotează alineatele rămase. (Anexa 2)
Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

